Mirel Josa, antrenorul Vllazniei Shkoder, a rememorat eliminarea lui Dinamo, cu 17 Nentori: „Lucescu, un gentleman, Andone şi Rednic, prietenii mei”

Mirel Josa, antrenorul Vllazniei Shkoder, a rememorat eliminarea lui Dinamo, cu 17 Nentori: „Lucescu, un gentleman, Andone şi Rednic, prietenii mei”
  • Publicat:

Universitatea Craiova întâlneşte Vllaznia Shkoder, joi, de la ora 20.30, pe arena „Ion Oblemenco”, în manşa secundă a turului doi preliminar din Conference League, după ce în turul, din Albania, scorul a fost egal, 1-1.

Vllaznia a zburat cu o cursă de linie de la Tirana până la Bologna, a aşteptat şase ore pe aeroportul din Bologna, apoi s-au deplasat pe ruta Bologna-Craiova. Albanezii au ajuns marţi la prânz în Bănie, iar după-amiază au efectuat deja un antrenament de dezmorţire, pe stadionul „Extensiv”, acolo unde îşi dispută meciurile echipa a doua a Universităţii Craiova, pentru ca în seara aceasta să susţină antrenamentul oficial, pe stadionul „Ion Oblemenco”.

Antrenorul formaţiei albaneze, Mirel Josa (59 de ani), consideră că drumul obositor spre Craiova nu ar fi deloc o scuză pentru echipa sa dacă nu se va califica, mai ales că au avut mai mult de două zile de recuperare în Bănie, şi a oferit exemplul din 1986, când condiţiile de călătorie erau mult mai dificile, dar atunci 17 Nentori Tirana a eliminat Dinamo. Mirel Josa a fost jucător la 17 Nentori Tirana, în dubla cu Dinamo, din 1986, în turul 1 al Cupei Cupelor, când formaţia antrenată de Mircea Lucescu a fost eliminată. 17 Nentori s-a impus în ambele manşe, 1-0 la Tirana şi 2-1 la Bucureşti, golul victoriei din Ştefan cel Mare fiind marcat chiar de Mirel Josa, în minutul 90.

„Nu va fi o scuză drumul dacă nu ne vom califica, acestea au fost condiţiile noastre de călătorie şi asta e. Vom da sută la sută în acest meci. Favorită este Universitatea Craiova, dar fotbalul este imprevizibil, trebuie să respecţi fotbalul pentru a culege roadele. Ştiu că Universitatea a jucat două meciuri de campionat şi a remizat, noi am câştigat cele 4 amicale. În 1986 am jucat în Cupa Cupelor, cu Dinamo Bucureşti, şi ştiţi ce nivel avea Dinamo la acea vreme, erau 9 jucători care evoluau în naţională şi antrenor era Mircea Lucescu, un gentleman.

Am câştigat atunci cu 1-0 în tur, goalkeeperul Lung (de fapt, Moraru, n.r.) a comis o greşeală. Atunci am plecat de la Tirana cu autobuzul şi ce autobuz era la acea vreme…Am dormit la Sofia o noapte, am trecut peste Dunăre, am ajuns luni la Bucureşti, am dormit la cantonamentul echipei naţionale, am jucat peste două zile, miercurea, şi am câştigat cu 2-1, iar al doilea gol l-am marcat eu. Nu înseamnă că voi marca şi mâine, fiindcă nu voi juca. Aşa că am vrut să spun că problemele privind transportul nu reprezintă scuze pentru eşecuri.

Nu ştiu ce mai fac acum, dar vreau să-i salut pe doi prieteni ai mei, Ioan Andone şi Mircea Rednic. Când am jucat la Constanţa, cu echipa naţională a Albaniei, la România evolua marele Gheorghe Hagi, iar Andone şi Rednic ne-au ajutat cu cazarea în perioada în care am stat la Constanţa. Fotbalul s-a schimbat mult de atunci, ştiu că Dinamo este într-o criză financiară, fiindcă am vorbim cu prietenul meu, Demollari, care a jucat acolo” a declarat Mirel Josa, antrenorul Vllazniei Shkoder.

Vllaznia vrea să repete isprava celor de la Laci

Căpitanul celor de la Vllaznia, fundaşul dreapta Erdenis Gurishta (27 de ani) a declarat despre returul cu Universitatea Craiova că va fi dificil, dar că el şi colegii au exemplul celor de la Laci, care au eliminat formaţia din Bănie, anul trecut.

„Va fi un meci dificil, dar nu suntem speriaţi, suntem motivaţi să dăm sută la sută pe teren. Liga din România este mult mai puternică decât cea albaneză, în ultimii ani au ajuns aici Batha şi Hoxhallari, la UTA, jucători buni. Nu avem motive să vorbim cu jucătorii de la Laci, dar am văzut meciurile de anul trecut şi nu putem să facem predicţii, deoarece anul trecut Craiova a fost favorită, dar a fost eliminată” a spus căpitanul Vllazniei.

 

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Rezultatul de care mai are nevoie FCSB ca să fie 100% în faza următoare din Europa League! Şapte echipe au primit vestea calificării
Rezultatul de care mai are nevoie FCSB ca să fie 100% în faza următoare din Europa League! Şapte echipe au…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×